Testimoniale
Cornel Wilfred Călinoiu
Guvernator 2020-2021
District 2241 – Romania si Republica Moldova
Dragi prieteni rotarieni,
Suntem martorii unui nou eveniment de cartare care ne aduce o mare bucurie nouă, rotarienilor, în aceste vremuri în care, la nivel social și relațional, lumea se află într-un proces de schimbare. Înființarea unui nou club Rotary este în acest context o dovadă de reafirmare a unității și forței rotariene în societate. Rotary are capacitatea de a se adapta schimbărilor, iar în acest sens fondarea e-cluburilor reprezintă o dovadă a potențialului pe care organizația noastră îl are pentru a-și îndepli misiunea în lume, indiferent de provocările care apar în drumul nostru.
Președintele Rotary Internațional ne vorbea încă de la anunțarea temei anului, din luna ianuarie a acestui an, despre necesitatea de a crea noi modele de cluburi și de a regândi felul de a fi membru Rotary. Deschiderea spre noi abordări a fost de la bun început susținută de Paul Harris însuși, care postula ideea că noi trebuie să fim revoluționari din când în când.
Astfel, având în vedere situația districtului nostru, cred că o abordare a membership-ului în sensul înființării unor noi cluburi și a consolidării celor existente prin atragerea membrilor care se potrivesc profilului unui club este bun augur.
Fiecare club pornește la drum cu un gândul de a-și pune amprenta asupra comunității din care face parte. Cu toți avem datoria morală de a ne îndeplini îndatoririle pe care ni le asumăm. Rotary înseamnă voluntariat, iar voluntariatul într-o organizatie este diferit de voluntariatul individual. În momentul în care spunem DA și devenim membri ai unui club, atunci ne asumăm obligația de a participa la întâlniri, la activitatea clubului și implicit de a plăti o cotizație. Atunci când ai acceptat să îndeplinești un anumit rol, trebuie să-ți îndeplinești atribuțiile asumate.
Rotary, prin membrii săi, contribuie la deschiderea noilor oportunități de a servi comunitațile din care facem parte, găsind totodată căi pentru a intări prietenia, toleranța, respectul și înțelegerea în cadrul clubului și în District. În acest sens, vă invit să fiți flexibili și atractivi pentru noii membri, pentru că numai așa putem să creștem sustenabil. Când avem optiuni flexibile de participare în Rotary și capacitate de adaptare la condiții noi, provocatoare, arătăm că suntem diferiți de alte organizații, că suntem mai puțin legați de reguli și mai mult de dorința de ne pune amprenta asupra societății.
Îi felicit pe toți cei care au pus umărul pentru ca această inițiativă de înființare a Rotary E-Club Cluj-Napoca 2020 să se materializeze, felicit Rotary Club Oradea, nașul clubului cartat astăzi. În mod special îi felicit pe toți membrii Rotary E-Club Cluj-Napoca 2020 pentru curajul lor, pentru entuziasmul de a intra în organizația noastră și pentru asumarea misiunii de a servi mai presus de sine.
Daniel Florin Marginean
Rotary Club Alba Iulia
Pentru Rotary, înființarea unui nou club este un moment de mare bucurie. Este momentul în care mai mulți oameni, cu interese profesionale diferite, aleg să servească împreună aceeași cauză: comunitatea din care fac parte. Este și motivul pentru eu am ales să mă alătur rotarienilor din Alba Iulia la început și apoi să mă integrez în structurile Districtului, culminând cu nominalizarea pentru poziția de Guvernator în anul 2022 – 2023.
În ultimii ani am ajuns să îmi schimb obiceiurile zilnice în funcție de obiectivele clubului din Alba Iulia, conștient fiind că simpla apartenență la organizație nu este suficientă. Ziua de joi a devenit cea mai frumoasă din săptămână, e ziua în care ne întâlnim, prieteni și colegi, sub sigla Rotary.
Tot în ultimii ani, viața profesională m-a făcut să îmi împart timpul între Alba Iulia și Cluj Napoca. Am reușit să descopăr la Cluj o comunitate de oameni frumoși, dedicați din punct de vedere profesional și foarte important, uniți în a-și atinge obiectivele pe care și le-au stabilit pentru binele comunității locale. De multe ori, reușita clujenilor poate fi un motiv de inspirație pentru noi toți.
Râmânând tot la activitatea profesională și la experiența pe care am acumulat-o în domeniul amenajărilor peisagistice, mi-am propus ca în mandatul de Guvernator să ghidez o serie de proiecte și către cea de-a 7-a arie de acțiune Rotary, Protect the Environment. Mă bazez și pe voi în îndeplinirea acestor obiective.
Vă urez bun venit în Rotary, vă felicit pentru alegerea făcută și vă doresc să realizăm cât mai multe lucruri împreună!
District Governor România & Rep. Moldova 2019-2020
Rotary International
Dragi prieteni,
Am avut privilegiul de a întâlni oameni care atât în viața profesională, cât și în cea personal, își setează obiective mai curajoase, care și-au schimbat mentalitatea și care doresc să amplifice eforturile acestei organizații. De ce? Pentru că au dovedit de atâtea ori că FAC CU ADEVĂRAT DIFERENȚA. Singurul impediment a fost autolimitarea cu toate valențele ei.
Pentru a mări impactul avem nevoie de oameni care să creadă și ei în visele noastre, în schimbarea reală, de durată pe care o putem genera împreună prin proiecte eficiente. Oameni care să rezoneze cu valorile noastre, să înțeleagă cu adevărat beneficiile calității de membru Rotary.
A dezvolta organizația Rotary înseamnă, de fapt, a primi noile generații diverse de lideri pentru a întări și a multiplica legăturile pe care le avem pe întreg globul, pentru a deveni o națiune a OAMENILOR care fac bine în lume.
Fapte și rezultate, nu vorbe “ce din coadă au să sune”!
Felicitări și vită lungă membrilor și Rotary E-Club Cluj-Napoca 2020!
Poți să te alături oamenilor de acțiune Rotary sau poți explora numeroasele oportunități pe care le avem pentru oricine – indiferent de vârsta sau interes. Ia legătura cu noi pentru a afla cum te poți implica în inițiativele noastre.